Strategia pe 5 ani a Uniunii Europene pentru o mai bună utilizare a instrumentelor digitale în investigații criminalistice

0
48

Miercuri, 14 aprilie, Comisia Europeană (CE) a prezentat o nouă strategie a UE de combatere a criminalității organizate, care se axează pe consolidarea cooperării în materie de asigurare a respectării legii și a cooperării judiciare, pe combaterea structurilor criminalității organizate și a infracțiunilor de înaltă prioritate, pe eliminarea profiturilor provenite din săvârșirea de infracțiuni și pe asigurarea unui răspuns modern la evoluțiile tehnologice. Grupurile infracționale organizate continuă să se dezvolte și să evolueze, după cum o demonstrează adaptarea lor rapidă la pandemia de coronavirus, ilustrată de exemplu prin creșterea numărului de produse medicale contrafăcute și a criminalității online. Grupurile infracționale organizate active în Europa sunt implicate într-o varietate de activități infracționale, cele mai frecvente fiind traficul de droguri, criminalitatea organizată contra patrimoniului, frauda, introducerea ilegală de migranți și traficul de persoane. În 2019, veniturile provenite din săvârșirea de infracțiuni pe principalele piețe infracționale s-au ridicat la 1 % din PIB-ul UE, respectiv 139 de miliarde EUR.

Strategia prezintă instrumentele care pot fi folosite și măsurile care trebuie adoptate în următorii 5 ani pentru a distruge modelele de afaceri și structurile organizațiilor criminale la nivel transfrontalier, atât online, cât și offline.

Vicepreședintele pentru promovarea modului nostru de viață european, Margaritis Schinas, a declarat: „Criminalitatea organizată utilizează din ce în ce mai mult noile tehnologii și profită de orice ocazie pentru a-și extinde activitățile ilegale, atât în mediul online, cât și offline. Recentele cazuri emblematice, cum ar fi EncroChat, au arătat cât de sofisticate sunt aceste rețele de criminalitate organizată. Acest lucru arată cât de importante sunt eforturile noastre de combatere a criminalității organizate la nivel transfrontalier. Strategia de astăzi va contribui la lovirea acestor infractori în punctul cel mai vulnerabil, subminând modelul lor de afaceri, care se bazează pe o lipsă de coordonare între state.” 

Comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a declarat: „E clar că trebuie să ne intensificăm eforturile de combatere a grupurilor de criminalitate organizată, care reprezintă una dintre cele mai grave amenințări la adresa securității noastre. Este vorba de grupuri extrem de profesioniste și care au un caracter transnațional: 70 % dintre grupurile infracționale sunt active în peste 3 state membre. Aceste grupuri s-au adaptat rapid la pandemie, transferându-și activitățile online și oferind spre vânzare remedii contrafăcute sau inexistente. Am detectat deja tentative de escrocherie prin care se încerca vânzarea a peste 1 miliard de doze de vaccin contrafăcute. Strategia noastră este un program pe 5 ani menit să consolideze aplicarea legii la nivel european atât în lumea fizică, cât și în mediul digital. Prin măsurile pe care le propunem astăzi, vom trece de la cooperarea polițienească ocazională la parteneriate permanente între forțele noastre de poliție și vom merge pe urma banilor pentru a-i aresta pe infractori în cadrul anchetelor financiare.”

Strategia are următoarele obiective:

  • Consolidarea cooperării în materie de asigurare a respectării legii și a cooperării judiciare Având în vedere că 65 % dintre grupurile infracționale active în UE au membri cu naționalități multiple, schimbul eficace de informații între autoritățile de aplicare a legii și autoritățile judiciare din întreaga UE este esențial pentru combaterea eficace a criminalității organizate. Comisia va extinde, moderniza și consolida finanțarea pentru Platforma multidisciplinară europeană împotriva amenințărilor infracționale (EMPACT), structura care, începând din 2010, reunește toate autoritățile europene și naționale relevante pentru a identifica amenințările infracționale prioritare și pentru a le combate în mod colectiv. Comisia va propune modernizarea cadrului „Prüm”, care permite schimbul de informații privind ADN-ul, amprentele digitale și înmatricularea vehiculelor. Pentru a se asigura că autoritățile de aplicare a legii din întreaga UE pot colabora mai bine în contextul unui cadru de reglementare modern, Comisia va propune un Cod al UE de cooperare polițienească care va permite unificarea mozaicului actual de diverse instrumente și acorduri multilaterale de cooperare ale UE. Atingerea obiectivului de a asigura, până în 2023, interoperabilitatea sistemelor de informații pentru gestionarea securității, a frontierelor și a migrației va ajuta autoritățile de aplicare a legii să detecteze și să combată mai bine frauda de identitate utilizată adesea de infractori. În sfârșit, pentru a combate mai eficient rețelele infracționale care își desfășoară activitatea la nivel internațional, Comisia propune astăzi și începerea negocierilor cu privire la un acord de cooperare cu Interpol.
  • Sprijinirea unor anchete mai eficace pentru a distruge structurile criminalității organizate și concentrarea asupra infracțiunilor cu prioritate ridicată și specifică: Este necesar să se intensifice cooperarea la nivelul UE pentru a dezmembra structurile criminalității organizate. Pentru a asigura combaterea eficientă a unor forme specifice de criminalitate, Comisia va propune revizuirea normelor UE ce vizează combaterea infracțiunilor ecologice și va institui un set de instrumente al UE împotriva contrafacerii, în special a produselor medicale. Comisia va prezenta măsuri de combatere a comerțului ilicit cu bunuri culturale. De asemenea, Comisia prezintă astăzi o strategie dedicată combaterii traficului de persoane.
  • Garantarea faptului că infracțiunile nu aduc profit: Peste 60 % dintre rețelele infracționale active în UE sunt implicate în acte de corupție și peste 80 % utilizează întreprinderi legitime drept paravan pentru activitățile lor, în timp ce doar 1 % din activele provenite din săvârșirea de infracțiuni sunt confiscate. Combaterea practicii care constă în obținerea de fonduri din săvârșirea de infracțiuni este esențială pentru demascarea, pedepsirea și descurajarea criminalității. Comisia va propune revizuirea normelor UE privind confiscarea profiturilor provenite din săvârșirea de infracțiuni, dezvoltarea normelor UE privind combaterea spălării banilor, promovarea lansării rapide a anchetelor financiare și evaluarea normelor UE existente în materie de combatere a corupției. Acest lucru va contribui, de asemenea, la evitarea infiltrării acestor grupuri în economia legală.
  • Adaptarea autorităților de aplicare a legii și a sistemului judiciar la era digitală: Infractorii comunică și săvârșesc infracțiuni online, lăsând urme digitale online. Având în vedere că 80 % dintre infracțiuni au o componentă digitală, autoritățile de aplicare a legii și sistemul judiciar au nevoie de acces rapid la piste și probe digitale. Aceste autorități trebuie să utilizeze și ele tehnologia modernă și să dispună de instrumente și competențe pentru a ține pasul cu modurile de operare ale grupurilor infracționale moderne. Comisia va analiza și va prezenta posibile abordări în ceea ce privește păstrarea datelor și va propune o cale de urmat pentru a aborda accesul legal și specific la informații criptate în contextul anchetelor și al urmăririlor penale, protejând, totodată, securitatea și confidențialitatea comunicațiilor. De asemenea, Comisia va colabora cu agențiile relevante ale UE pentru a pune la dispoziția autorităților naționale instrumentele, cunoștințele și expertiza operațională necesare pentru efectuarea de investigații digitale.

Context

Strategia de astăzi face parte din eforturile UE de promovare a securității tuturor cetățenilor europeni, astfel cum se subliniază în Strategia UE privind o uniune a securității.

Strategia de combatere a criminalității organizate se bazează pe cea mai recentă evaluare realizată de Europol o dată la 4 ani cu privire la amenințările pe care le reprezintă formele grave de criminalitate și criminalitatea organizată, publicată la 12 aprilie 2021.

Pentru informații suplimentare

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

two × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.