Mircea Sandu: „Dacă FIFA te-a informat că trebuie să pui în aplicare prevederile, trebuie să le pui!“

0
98

FRF nu poate decât să tergiverseze punerea în aplicare a sancţiunii de 6 puncte dictată de FIFA în cazul Rapidului, susţin, pentru ProSport, surse din interiorul Comitetului Executiv al federaţiei. „Explicaţia ar fi că se doreşte domolirea aprigilor suporteri giuleşteni. Nu s-a întâmplat, până acum, ca o decizie a Comisiei de Disciplină a FIFA să fie anulată, blocată sau amânată. De fapt, noi, la Comitetul Executiv al FRF, n-avem nicio putere, luăm doar act de o sentinţă a FIFA şi ne executăm. Foarte probabil, Burleanu şi oamenii săi doresc, prin această corespondenţă cu FIFA, să dea impresia că s-au zbătut să apere interesele Rapidului, pentru ca, în final, să spună că au făcut tot ce a depins de ei. Mai ales că Rapid nu ne-a prezentat, la şedinţă, o dovadă de plată a fotbalistului, ci numai o hârtie care arăta că acesta şi-ar fi dat acordul să mai aştepte“, a explicat membrul Comitetului Executiv.

În încheierea scrisorii trimise de FIFA la FRF se menţiona: „Vă cerem să ne trimiteţi imediat dovada deducerii punctelor, în particular clasamentul diviziei respective, în care să se poată vedea că şase (6) puncte au fost deduse de la echipa mare a clubului SC FC Rapid Bucureşti în campionatul intern. Vă rugăm să ne permiteţi să vă reamintim că, în cazul în care asociaţia voastră nu va aplica decizia, Comitetul Disciplinar al FIFA va pronunţa o sancţiune împotriva FRF. Aceasta poate duce la excluderea din toate competiţiile FIFA“. Un fost înalt oficial federal a declarat pentru ProSport că această ultimă propoziţie presupune inclusiv ameninţarea cu excluderea de la Euro 2016, dacă FRF refuză să aplice hotărârile Comisiei de Disciplină luate de FIFA.

Decizia FIFA poate fi capitală în stabilirea echipei care promovează direct în Liga 1. În Seria 1 din Liga 2, Rapid are acum 43 de puncte, cu 5 mai multe decât de următoarea clasată, Dunărea Călăraşi (38), când mai este de disputat o singură etapă. Ultimele jocuri, SC Bacău – Rapid şi FC Academica Clinceni – Dunărea Călăraşi, sunt programate sâmbătă, de la aceeaşi oră, 11:00.

Sursa: Liga2.ro

Comentarii

comentarii