Vacanţe ieftine în toată ţara, prin programul “Zile gratuite de vacanţă”

0
45

Toţi cei care doresc să petreacă o vacanţă de neuitat în ţara noastră pot face o rezervare prin intermediul agenţiilor de turism. Beneficiul îl reprezintă costurile mult mai mici de cazare decât dacă turiştii ar merge direct la recepţia hotelurilor. Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism a lansat programul “Zile gratuite de vacanţă”, ce se desfăşoară exclusiv prin agenţiile de turism membre ANAT, în perioada 15 august-31 august 2012.

Programul, realizat în parteneriat cu hotelierii din România, include oferte speciale care vin în sprijinul turiştilor, prin acordarea unui număr de zile gratuite de vacanţă, după modelul “plăteşti 5 nopţi şi stai 6 sau chiar 7!”.

Nopţi gratuite de cazare

Mai exact, turiştii care solicită informaţii agenţiilor de turism membre ANAT cu privire la vacanţele în România pentru perioada specificată mai sus, pot primi pentru preţul plătit, una sau două nopţi gratuite de cazare.

“Zile gratuite de vacanţă” face parte din proiectul “Vacanţă în ţara mea” 2012, proiect care reuneşte mai multe campanii promoţionale distincte, primite cu un mare interes de public, precum: ”Înscrieri timpurii”, “Mini-preţuri de vacanţă”, “Supliment la masă”, “Vacanţe speciale de evenimente”, etc.

În fiecare ediţie, acest program a reuşit să atragă zeci de hotelieri de pe litoral, dar şi din statiuni montane de tradiţie, şi sute de agenţii de turism din toate judeţele ţării.

Aceste oferte şi programele speciale sunt disponibile numai în cadrul agenţiilor de turism membre ANAT şi nu direct, prin intermediul hotelurilor.

Pentru detalii despre campaniile promoţionale promovate de către agenţiile de turism membre ANAT, puteţi accesa site-ul www.anat.ro.

Comentarii

comentarii